Cursuri de prim ajutor

Anual, mii de persoane sunt accidentate, viaţa unui om aflându-se în mâna celui care intervine primul la locul accidentului. Totul depinde de tine. Invaţă cum să acorzi primul ajutor prin înscrierea la cursurile de bază. Putem salva vieţi și ameliora suferinţa victimei până în momentul în care soseşte serviciul medical specializat. Nu ezita să te înscrii la cursurile noastre, organizate într-un cadru prietenos, acestea în vedere dobândirea unor cunoştinţe teoretice şi practice privind modul de acordare a primului ajutor în situaţii de urgenţă.

header_ba

        Crucea Roșie Sector 1 București organizează cursuri de prim ajutor

 

 

De ce?

  • Pentru că până la soșirea serviciului de ambulantă ar putea muri un om care și-a pierdut cunoștința;
  • Pentru că peste 10.000 de oameni mor în fiecare an în diferite accidente;
  • Pentru că multe din aceste decese ar putea fi evitate dacă la locul accidentului ar fi măcar o persoana care să știe să acorde în mod corespunzător primul ajutor premedical;

 

De ce Crucea Roșie?

  • Pentru că acum peste 150 de ani Crucea Roșie s-a înființat tocmai din neceșitatea acordării primului ajutor în șituații de conflict armat, dezastre naturale, diferite urgențe;
  • Pentru că suntem cea mai mare organizație umanitară pe plan mondial, iar una dintre activitățile noastre principale este intervenția în caz de dezastre și pregătirea pentru acordarea primului ajutor;
  • Pentru că Legea nr. 139/1995 și Legea 524/2004 ne abilitează în furnizarea de cursuri de prim ajutor pentru populație;

 

Pentru cine sunt necesare?

  • Pentru categoriile profeșionale expuse riscurilor de accidentare, inclușiv conducătorilor auto;
  • Pentru orice persoana, conștientă de faptul că se poate găsi oricând, oriunde, în orice zi, într-o situație când viața celuilalt depinde de el și de modul în care stie să acorde primul ajutor;

 

Ce vă oferim?

 

                                Cursul de prim ajutor premedical cu o durată de 12 ore

 

Care vor fi beneficiile participanților?

  • Acumularea de cunostințe teoretice și practice despre acordarea primului ajutor;
  • Acordarea unui certificat de absolvire cu acreditare europeană și o legitimație care confirmă că ești instruit să acorzi primul ajutor;

 

De ce dumneavoastră?

Pentru că suntem siguri că viața angajaților, a prietenilor și a membrilor de familie contează!

 

De ce organizăm cursurile într-un mod flexibil?

Pentru a putea fi adaptat la specificul cerințelor dumneavoastră ca tematică, locatie și  timp.

 

De ce dați bani?

Pentru că, prin plata cursurilor derulate de Crucea Roșie, dumneavoastră veți deveni susținătorul și finanțatorul activităților de ajutorare a persoanelor nevoiașe, bolnave, aflate într-o situatie disperata precum și dezvoltarea serviciilor de prim ajutor.

 

V-am convins?

Dacă da, CONTACTAȚI-NE:

 

SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE CRUCE ROȘIE A ROMÂNIEI

FILIALA SECTOR 1 BUCUREȘTI

 

București, sector 1, Str. Ion Slătineanu, nr. 16, RO-010602

Fax: 00 21 210 40 29

Tel: 00 31 805 39 48

Cod fiscal: 15685280